In procesul de achiziţie a limbajului există trei faze principale:

• Gânguritul (lalaţiunea) – în primele luni de viaţă bebeluşul comunică prin plâns, ţipete, zâmbet toate reflectând confortul sau disconfortul copilului.
• Exprimarea printr-un singur cuvant – spre sfârşitul primului an de viaţă, copilul rosteşte primele cuvinte inteligibile : „mama”, „tata”, „papa”
• Primele propoziţii – în jurul vârstei de 2 ani, copiii încep să pună la un loc cuvintele pentru a forma propoziţii simple, cu sens.

        Întârzierea în apariţia limbajului nu se datorează neaparat  unor nereguli în plan fizic sau psihic, însă ca orice altă “întârziere” , trebuie să ne determine să ne observăm copilul cu mai multă atenţie. Dacă reacţionează corespunzător în situaţii de viaţă curentă (răspunde la zâmbet, acceptă îmbrăţisările, caută compania părinţilor sau a copiilor şi nu se izolează, manevrează jucării,  reacţionează la sunetul unui clopoţel sau al unei jucării), merge, dovedeşte prin comportament că aude şi că înţelege mesajele pe care i le transmiteţi, emite sunete, atunci întârzierea în dezvoltarea limbajului nu trebuie să vă îngrijoreze, dar trebuie să vă determine să luaţi măsuri pentru a-l ajuta să păşească cu paşi mici, dar siguri în achiziţia limbajului. În acest sens, ajutaţi-l prin joc să-şi dezvolte mobilitatea organelor ce participă la pronunţie.  Jucaţi-vă cu micuţul d-voastră: umflaţi împreună obrajii şi desumflaţi-i cu ajutorul degetelor, mişcaţi limba dintr-o parte în alta, lingeţi boticul asemeni pisicuţei etc. Ajutaţi-l  apoi să-şi dezvolte capacitatea respiratorie prin joculeţe distractive: suflaţi cu paiul într-un pahar cu apa, suflaţi în puful unei păpădii, fie ea chiar imaginară, faceţi baloane de săpun, susţineţi o pană în aer cât mai mult timp…el se va distra, iar d-voastră va veţi atinge scopul, acela de a-l pregăti pentru a emite sunete. Pentru verbalizare, încercaţi să apelaţi tot la cuvinte care pentru el pot fi amuzante: vă uitaţi într-o carte cu animale şi faceţi pe rând precum pisica, câinele, oaia, vaca, şarpele etc. Copilul este foarte atras de onomatopee, deci folosiţi-le!

Pentru stimularea vorbirii, folosiţi-vă de fiecare moment petrecut împreună cu micuţul d-voastră, nu vă gândiţi că este inutil să-i vorbiţi deoarece este prea mic, citiţi-i poveşti, verbalizaţi fiecare acţiune pe care o întreprindeţi în preajma lui, fredonaţi cântecele oferindu-i întotdeauna un model corect de articulare al cuvintelor.

Mulţi părinţi se  amuză copios pe seama copilului care stâlceşte cuvintele, şi mai mult îi încurajează pronunţia defectuoasă  repetând cuvântul în maniera „stâlcită”. Spuneţi NU acestei practici deoarece în absenţa unui model corect de articulare, copilul va continua să pronunţe incorect şi va ajunge să folosească în vorbirea curentă cuvântul „stâlcit”.

Nu săriţi în ajutorul copilului oferindu-i ceea ce solicită prin limbajul sau specific, pe care îl cunoaşteţi doar d-voastră. Faceţi-vă că nu înţelegeţi: “Ce spui, puiule?! Mami nu te înţelege!” Oferiţi-i posibilitatea sa-şi petreacă timpul împreuna cu alţi copii de varsta lui, este posibil ca in prezenta lor, să depună ceva mai mult efort pentru a verbaliza, tocmai pentru a se face inteles (mami îl înţelege oricum, în schimb în prezenţa copiilor trebuie sa depună ceva mai mult efort pentru a se face înţeles).

Pentru liniştea dumneavoastră solicitaţi sprijinul unui psiholog sau al unui logoped pentru evaluarea copilului.